Moartea, Dansul și Tati

Cred ca mai mult regret ca nu am făcut mai multe. Oricum toate se plătesc. Nimic nu rămâne neplătit. Așa e in lumea asta. 

Ce frumoasa este viața când nu trebuie sa iți bați capul cu moartea. Mereu întâlnesc aceeași atitudine: -       Dar mai lasă-mă mă cu moartea ta ca avem treaba.

Concluzia e simpla. Pot sa aleg sa am dreptate sau sa fiu fericit, dar oare care e prețul?

Acum ceva zile pe când mă pregăteam sa mai stau puțin cu cracii în sus sa îmi trag sufletul, mă trezesc din nou cu moartea (DHTH pe nume de cod). În ultima vreme și-a făcut obicei sa mă viziteze. Exact când mă pregăteam sa îmi fac ieșirea la nani. 

Alunec pe culoarele mall-ului cu un prieten. Discutam de viață și transformare aka “Moartea”.  ⁃            De ce sa te însoțești cu moartea. Ești nebun?  ⁃            Pai nu chiar, dar mulți cred asta. ⁃            Care e treaba? ⁃            Am tendința sa fiu leneș si sa adorm! Tu nu?; și mă uit intens ca sa surprind ceea ce mă așteptăm sa văd. Zâmbesc tâmp înăuntru căci știu ce urmează.

Vine BD la mine si mă întreabă? -       Ce faci Gabi? Iar te-ai oprit in gară? Asta e felul lui de a-mi comunica ca de ceva vreme frec „mentosanul” si nu mai fac nimic notificabil. De parca ar ști el micul ca eu de fapt nu stau, ci doar li vânez in fiecare zi.